Înclinaţia spre lucruri prost făcute

Probabil ca avem in codul genetic inclinatia spre lucruri prost facute. A venit criza si a oprit inflatia de tzepe in constructii acum a inceput frenezia termoizolarii. Se termoizoleaza orice, oricand, oricum.

Am citit asta pe forum şi mi s-a părut teribil de adevărat… Mi-a adus aminte de blocurile din Bacău, care se încadrează perfect în rândurile de mai sus, şi am să vă povestesc de ce.

Când eram eu prin şcoala generală a început mania mansardării. Toată lumea de la ultimul etaj voia mansardă, toată lumea de la celelalte etaje nu era de acord să contribuie. Cu sau fără contribuţia celorlalţi, proprietarii de la ultimele etaje, sătui de infiltraţii şi reparaţii de spoială, au făcut eforturi şi au pus mansarda. Fără autorizaţie, desigur, cui îi trebuie aşa ceva? Cu diverşi muncitori mai mult sau mai puţin calificaţi, dar care se pricep la toate. Dacă au plătit numai cei de la ultimul etaj, atunci ei ţin cheia şi numai ei se bucură de minunata mansardă care nu prea poate fi folosită nici măcar la depozitare şi care poate că nici nu are o scară decentă pentru acces. Ce reguli de coproprietate, ce lege, ce cheltuieli comune? Astea-s doar pe hârtie, proprietarii fac şi ei ce şi cum pot, mai ales că în Bacăul de care vă vorbesc încă există asociaţii de proprietari care reunesc 5-6 blocuri şi în care administrarea se rezumă la calculul cotelor şi încasarea banilor miercurea de la 4 la 6 PM, fără vreo explicaţie sau, mai rău, vreo activitate în beneficiul proprietarilor. Iar dacă eşti fraier şi munceşti la ora aia, să te învoieşti, că oricum asociaţia nu are cont bancar în care să faci vreo şmecherie de-asta modernă, ordin de plată parcă îi zice.

Contractele de închiriere sunt valabile şi fără înregistrarea la fisc

Nu de puţine ori am întâlnit percepţia cum că proprietarii nu încheie contract scris cu chiriaşii pentru a nu declara venitul şi a nu plăti impozit, corelativ cu concluzia că un contract scris dar neînregistrat la fisc este nevalabil.

Nimic mai fals. În primul rând, contractul de închiriere este un contract consensual, ceea ce înseamnă că el se încheie în mod valabil prin acordul de voinţă dintre proprietar şi chiriaş. Forma scrisă a contractului se cere numai pentru probă, ceea ce înseamnă că fiecare din părţi poate dovedi faţă de terţi existenţa şi cuprinsul contractului numai prin înscrisul constatator, nu prin declaraţii sau martori.

Cu alte cuvinte, nu există nicio condiţionare de înregistrarea la administraţia finanţelor publice pentru valabilitatea contractului de închiriere. El se încheie prin acordul de voinţă, încheierea unui înscris în acest sens fiind impusă de obligaţia proprietarului de a se înregistra ca plătitor de impozit pe veniturile din cedarea folosinţei bunurilor (chirii, mai simplu spus). Chiriaşul nu are nicio legătură cu obligaţia proprietarului de a se înregistra la fisc, în schimb proprietarul are obligaţia de a plăti impozit, indiferent că are contract scris sau nu. E drept, faptul că trebuie să se înregistreze ca plătitor atrage nevoia încheierii unui contract scris, dar asta nu înseamnă că, în lipsa înscrisului, contractul (cu obligaţia aferentă de a plăti impozit) nu există.

Despre vânzarea biletelor de transport în comun

Dacă măcar din când în când mergeţi cu transportul în comun de suprafaţă prin oraşele în care nu se vând bilete decât la casieriile din staţii, atunci cu siguranţă nu vă e străină situaţia în care deşi vreţi să vă luaţi bilet, nu aveţi de unde. Fie că e închisă casieria (că deh, de ce să fie program la Sala Palatului vinerea după ora 16?), fie că nu există deloc (cum e cazul în faţa Facultăţii de Drept şi a întregii zone adiacente – Operă, Facultatea de Medicină Veterinară, Eroilor la partea cu statuia), nu ai cum să fii un consumator corect. Poţi doar să mergi pe jos până la staţia următoare (sau a doua, sau a …-a), deşi există transport public pe ruta aceea, poate te mai şi grăbeşti sau, în situaţii catastrofale, eşti într-un oraş necunoscut şi ştii doar că ai de luat autobuzul X pentru Y staţii.

Mărturisesc că eu am încetat să am o problemă cu a merge fără bilet în asemenea situaţii. Ba mai mult, abia am aşteptat să iau amendă ca să pot să o contest şi văd că şi un judecător spune „da, domle, nu şi-au îndeplinit obligaţia de a vinde bilete” – că aşa scrie în lege, apropo. Câţiva ani buni nu mi s-a îndeplinit dorinţa. E drept, merg rar cu RATB-ul în ultimii ani, dar pe de altă parte staţia cea mai apropiată de casă nu are casierie de bilete. Am tot aşteptat, până când într-o zi de mai, în Cluj, s-a întâmplat. Am luat amendă pentru că nu am avut de unde să cumpăr bilet – casieria avea program până la ora 14, şi era deja 14 şi 10.

Si totusi (de) ce cautati?

Observ cu mirare ca zilnic exista multe persoane care ajung aici cautandu-mi numele pe Google. Incepe sa mi se para dubios…

Pro unicameralism

Precizări preliminare. Constituţia din 1991 a mers pe ideea unui Parlament bicameral, pe considerente de ordin istoric: necesitatea unei dezbateri în cadrul a două foruri distincte pentru a se ajunge la cea mai bună soluţie, practicarea bicameralismului în alte state europene. Cel mai important, la momentul 1990 unicameralismul era asociat cu ideea statului totalitar, în care procesul legislativ era cvasi-inexistent iar supremaţia legii doar un principiu pe hârtie. Faptul că ceva mai în urmă, până în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, „parlamentul” român fusese numai unicameral, devenise irelevant. Constituţia aducea o contra-reacţie faţă de modelul comunist, ceea ce conta mai mult la nivel psihologic decât practic.

De ce ar fi mai bun un parlament unicameral?

• Argumentele in favoarea bicameralismului nu mai sunt de actualitate.
  • Se vorbea în 1990 de evitarea concentrării puterii (atât în parlament cât şi în mâinile preşedintelui), astfel că ne-am ales cu două camere care făceau acelaşi lucru (abia în 2003 au fost „specializate”) şi un preşedinte fără mari atribuţii, dar ales direct de popor – drept care sistemul parlamentar al României a fost tot timpul o struţocămilă între republică parlamentară şi prezidenţială.

Incidenţa proiectului legii sistemului unic de pensii asupra avocaţilor. Câteva argumente.

[*]

Cu câteva zile în urmă Guvernul român a decis sa isi asume răspunderea cu privire la Proiectul Legii Privind Sistemul Unitar De Pensii Publice („Proiectul”). A fost depusă şi o moţiune de cenzură, care va fi votată în Parlament marti, 13 octombrie 2009. În ultimele zile au apărut prin presă câteva articole care vorbesc despre efectele acestei legi asupra contribuţiilor avocaţilor, unele susţinând că avocaţii vor fi afectaţi, alţii susţinând că nu, chiar dacă niciunii nu prezintă vreun argument juridic pentru concluziile trase. Prin urmare, având în vedere posibilitatea ca acest proiect să devină lege, ar fi util să ne aplecăm mai mult asupra reglementării propuse şi mai puţin asupra declaraţiilor politice ocazionate.

Ce reglementează Proiectul şi pe cine vizează?

Proiectul prevede chiar de la articolul 1 că „Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat si se exercită, în condiţiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii”. Chiar dacă exprimarea este atotcuprinzătoare, ea coincide întru totul cu reglementarea din articolul 1 al Legii nr. 19/2000[1] aşa cum este în vigoare la acest moment, şi sub incidenţa căreia nu intră avocaţii. Prin urmare, domeniul de reglementare al Proiectului nu aduce nimic în plus faţa de Legea nr. 19/2000.

Religia nu e obligatorie în şcoli

Dacă eşti elev (sau părinte de elev) şi nu vrei să frecventezi orele de religie ortodoxă, atunci poţi renunţa. Desigur că aici poate interveni o discuţie destul de amplă despre ce e ora de religie, dacă e bună sau nu, etc. Pe scurt, părerea mea e că în şcoală nu se studiază ştiinţa religiei ci dogma religiei ortodoxe, or asta pentru mine, ca om care acceptă “unitatea în diversitate”, e inadmisibil. Mai mult decât atât am multe de împărţit chiar cu ortodoxismul în sine, dar asta e altă poveste.

Ce trebuie reţinut este că în România există cadru juridic pentru protejarea libertăţii alegerii religiei. În primul rând, art. 9 din Legea nr. 84/1995 (legea învăţământului) precizează:

N-am mai scris de mult timp…

Poate prea mult, să tot fie vreo 6 luni . Dar cred că mi-a ajuns delăsarea, şi din acest motiv am (re)început cu un articol publicat pe Avocatnet şi dedicat proaspăt intratilor în avocatură: Am dat examenul de intrare in barou si am fost admis. Acum ce fac? Sper să folosească, mie sigur mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva toate astea.

Între timp mă gândesc serios să migrez de pe WordPress pe Blogspot, pentru că primul nu poate fi personalizat mai deloc, plus că temele sunt cam urâte.

Noutati juridice februarie 2009

Legislatie nationala

1. Ordinul nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman;
2. Ordin nr. 138/2009 pentru aprobarea procedurilor privind contractarea datoriei publice guvernamentale prin emiterea de garanţii de stat;
3. Lege nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, referitor la care puteti citi o discutie interesanta aici;

Cat de obligatoriu este contractul colectiv de munca si pentru cine?

Premisa

Sargon a.k.a. Liberalul nepenelist mi-a atras atentia asupra unui articol intitulat “Epopeea contractelor colective” si m-a provocat la o discutie despre efectele contractelor colective de munca (CCM). Partea relevanta din articolul respectiv este:

articolul 241 din Codul Muncii şi articolul 11 din Legea 130/1996 au urmatorul conţinut:

(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:

d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel naţional, dar acest articol nu creează obligaţii pentru angajatorii terţi.

Terţii sînt persoanele care nu au încheiat nici personal, nici prin reprezentant, un act juridic civil. Asupra lor nu se produce niciun fel de efecte ale încheierii actului juridic. Excepţiile de la acest principiu sînt acele cazuri în care actul juridic produce efecte şi faţă de alte persoane decît parţile, ca o consecinţă a voinţei părţilor ce au încheiat acel act.Stipulaţia pentru altul, sau contractul în favoarea unei a treia persoane, este o astfel de excepţie: promitentul se obligă faţă de stipulant să execute o prestaţie în favoarea terţului beneficiar.