De la Antena 3 aflam ca DEPUTAŢII AU DECIS CĂ RETROCEDAREA CASTELULUI BRAN E ILEGALĂ. Interesant imi zic, iata ceva ce nu credeam ca e posibil. Citesc pe larg.
Deputaţii au adoptat raportul subcomisiei de anchetă privind legalitatea retrocedării Castelului Bran.
Aha, deci nu e nicio decizie, pur si simplu adoptarea unui raport.
Parlamentul îşi asumă astfel afirmaţiile din acest raport care spune că retrocedarea castelului este ilegală şi nu a fost făcută către proprietarii de drept.
Nu stiu cum e facut raportul, de cine si mai ales pe baza a ce dovezi, cand asta e treaba instantei. In fine, e un raport, iar stirea ca Parlamentul “si-a insusit afirmatiile” imi provoaca o singura reactie: so what?!
Raportul subcomisiei de anchetă stabileşte că restituirea castelului nu s-a făcut către toate persoanele îndreptăţite, iar actele prin care s-a făcut retrocedarea sunt lovite de nulitate absolută. (subl. ns.)
Hopa! Asta da noutate, de-a dreptul constitutionala! Le recomand antenistilor cateva articole din Constitutie: 126 (Justitia se realizeaza prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege) si 61 (Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tarii). Mi se pare logica elementara ca Parlamentul adopta legi (si alte acte mai putin importante: hotarari, ca in cazul de fata si motiuni), iar instantele impart dreptatea, inclusiv prin constatarea nulitatii unui act. Niciodata invers, stimati jurnalisti!
Proprietarii au transmis săptămâna trecută o scrisoare Parlamentului, ameninţând că vor da în judecată statul român la Washington dacă raportul ce califică drept ilegală restituirea castelului nu va fi respins.
Care proprietari? Ca nu mai inteleg! Mai sus proprietarii sunt cei care doar se pretind (“proprietarii de drept”), aici dintr-o data acelasi cuvant ii desemneaza pe cei carora li s-a retrocedat. Si mai ales, ce e cu amenintarea asta stupida??? Acum nu mai e Strasbourg, e Washington, ce impresie artistica! Ca doar americanii sunt mai tari ca francezii, nu?
Castelul a fost returnat familiei de Habsburg în 2006. Totodată, ministrul Culturii şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevede că acesta va rămâne muzeu timp de trei ani.
Nu mai punem la socoteala ca modificarea legislativa din 2005 (vestita lege 247, aia cu reforma in justitie si proprietate) a venit la tanc pentru modificarea art. 16 al legii 10/2001, ca inainte castelul nu ar fi putut fi retrocedat ci numai acordate despagubiri, si termenul de 3 ani pentru depunerea notificarii curgea din 2001, cine stie ce l-o fi intrerupt… Nu, ce nu inteleg eu este ce treaba are Parlamentul acum, de ce se baga? Ilegalitatile se reclama si se constata in alte parti, nu la parlament!
Dar e mare stire, sa recunoastem! Una din care eu nu inteleg prea multe, pentru ca imi pun prea multe intrebari, dar din care populatia tarii poate trage 2 mai invataminte: parlamentul constata nulitati si evident va fi colpesit de tot felul de contestatii, cereri si alte alea, ca doar daca e ilegal e de competenta parlamentului, si apoi ca mai exista un alt loc de judecata cu statul roman, pe langa Strasbourg via Haga (cine sa mai faca diferenta intre ele, of, Doamne!) – Washington. Fara alte explicatii – ce e acolo, ce competenta, doar Washington. Poate judecata va fi facuta de parlamentul american, de unde sa stim noi?…
A patra putere in stat… Halal!
Posted by 3 in 1 on septembrie 27, 2007 at 1:13 PM
Nu inteleg de ce, voi juristii, nu informati direct si aveti nevoie de blogg pentru a comunica!?
Posted by Andreea on septembrie 27, 2007 at 1:16 PM
Sa inteleg ca blogul nu e direct? sau mai bine zis, ce intelegi prin “nu comunicam direct?”
Posted by 3 in 1 on septembrie 27, 2007 at 1:21 PM
Sa le trimiti un mail la stiri@antena3.ro, ca sa si “faca ceva”! Crezi ca ei stiu de blogg-ul tau?
Posted by Andreea on septembrie 27, 2007 at 1:30 PM
Politica lor de stiri si de preluare a informatiilor fara sa verifice nu tin de mine sau de tine. Din pacate sunt adepta principiului ca cine vrea sa se informeze isi alege sursele, nu ia totul pe paine de la televizor/ziar, asta aplicandu-se si celor care fac stirile si celor care le primesc. Daca stiristii nu sunt responsabili singura sanctiune e sa nu fie luati in seama, iar nu sa le trimit eu un mail.
Posted by jurnalistul on octombrie 17, 2007 at 2:40 PM
Da’ carcotasa mai esti! Te-am remarcat pe blogg-ul lui C. Danilet si vad ca deja ai mai “suparat” pe cineva inainte.
Cu siguranta, nu putem fi cu totii juristi. Cu siguranta, persoana care prezinta acest gen de stiri trebuie sa fie pregatita. Dar, totusi, cred ca ar trebui sa-i ironizezi doar pe cei care sunt specializati in domeniul juridic si “gresesc”. Te-ai simti bine daca un matematician te-ar ironiza?
Posted by Andreea on octombrie 17, 2007 at 3:16 PM
Daca as fi atat de naiva incat sa comentez aspecte matematice fara sa si stiu despre ce vorbesc (ceva, ceva imi mai aduc aminte, ca doar am dat si bac la mate), atunci mi-as asuma greseala si din ironie as invata macar sa nu mai fac asemenea prostii. Cumva esti de parere ca daca omul tot spune o tampenie sa nu cumva sa comentam? Si atunci de unde afla ca nu are dreptate, ca a infatisat incorect o realitate sau ca deformeaza opinia publica? Jurnalistii sar la gatul oricui, in orice stire si cu orice ocazie, ce te face sa sustii ca ei, la randul lor, ar trebui sa aiba parte de alt tratament?
Posted by jurnalistul on octombrie 17, 2007 at 9:42 PM
Nu trebuie sa aibe parte de un alt tratament!
M-a intrigat foarte tare faptul ca te-am regasit pe trei blogg-uri, de fiecare data, “lovind” in jurnalisti. Ti-au facut ceva? Spune-mi mie ca ma duc si ii trag de urechi!
Posted by Andreea on octombrie 17, 2007 at 10:22 PM
Intr-un fel mi-au facut (si nu-mi place sa vorbesc la general, insa exceptiile sunt putine, in unele cazuri inexistente), pentru ca relatarea unei “stiri” intr-un mod aberant din punct de vedere juridic ma afecteaza direct, in special cand e vorba de cauze penale. Faptul ca unii nu sunt deloc profesionisti ramane undeva in plan secund atata vreme cat de fapt manipuleaza (uneori inconstient) opinia publica. Pai cand spui “suspectii au talharit” mesajul nici macar nu e subliminal, e foarte direct! Cand relatezi ca Parlamentul decide soarta juridica a unui bun e clar ca in mintea oricarui om bruma de cunostinte despre puterile statului deja sufera alterari majore! Exemple din pacate sunt multe… si pe mine ma deranjeaza.