De multe ori am nevoie de surse doctrinare pentru materialele pe care le scriu. Desigur ca nu e vorba de vreo lucrare generala, ci de un anumit aspect, asupra caruia vreun client vrea lamuriri sau aplicatii. Revin atunci la carti, mai vechi sau mai noi, si la articolele din revistele de specialitate. De multe ori gasesc ceva care ma intereseaza, dar nu e tratat in amanunt, asa incat ma duc la referintele bibliografice din respectiva sectiune. Aici intervine o problema general valabila, pentru care am sa iau un exemplu cu totul aleatoriu:
“Cat priveste felul (natura) noii prescriptii extinctive care incepe sa curga dupa ce a operat intreruperea, in doctrina, de regula, se arata ca aceasta se determina in raport de (sic!) cauza de intrerupere a prescriptiei extinctive.[3]
[3] A se vedea, spre exemplu, A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit, p. 501 si p. 503, Gh. Beleiu, op. cit, p. 273; E. Poenaru, op. cit., p. 256.”
Citatul este din cartea lui Gabriel Boroi, “Drept civil. Partea generala. Persoanele”, ed. All Beck 2001, p. 300.
Care e problema? Pai sa presupunem ca avem nevoie sa cercetam in amanunt problema citata, deci sa mergem la “doctrina” aia care arata ce si cum. Buuuuuun. Cu toate astea, op. cit. ala nu se face cunoscut cititorului prea usor. Adica iei cartea la mana, pagina dupa pagina de la punctul de plecare spre inceput, sperand ca vei gasi sursa op. cit.-ul candva. Evident, nu exista o lista cu bibliografie la inceputul sau la sfarsitul volumului. La pagina 189 inca e op. cit. Mai sa fie! Si la pagina 49 e tot op. cit… Mi-am pierdut rabdarea, intrucat am luat-o si de la pagina 1 si tot nu dau de ea, plus ca e un exemplu aleatoriu, cum spuneam.
N-ar fi oare mai usor, mai logic si mai de bun simt sa faci referire directa la nota unde ai citat opera intreaga? De exemplu “A se vedea, spre exemplu, A. Pop, Gh. Beleiu, supra nota XX, p. 501 si p. 503″? Ba ar fi, dar asta inseamna in primul rand ca editurile romane sa renunte la reinceperea numerotarii notelor de subsol cu fiecare capitol. In prezent exista zeci de “nota 1″ intr-o carte, ceea ce face imposibil sistemul de care ziceam si introduce un automatism tamp, facand ferfenita notiunea de “referinta”. Macar in memoriile depuse pe la instante internationale ni se impune acest sistem foarte bine structurat, ca doar exista “The Bluebook“.
